Când ai nevoie de dragoste
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.
înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.
Să ne iubim, chera mu
să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polite plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid...
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebratul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea - sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.
venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.
Câteva cuvinte despre Ioana
1
Citeam Kundera cu micul dicţionar francez-român pe piept
şi ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură şi îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita ţintă în carte,
atentă, de parcă ştia să citească
şi atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că eşti cel mai bun produs al meu, că eşti
mai presus de literatură
dar aşa te scot din literatură
adică din viaţa mea.
Ioana, ca să fii în literatură şi în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine."
2
La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu şi M.D.G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăţinare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu şi Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, şi la pick-up o selectie "Wings")
palavrăgim despre copii.
Mă trezesc că îi spun "Ştii, e foarte mişto să creşti un copil,
dar să vorbeşti despre asta e teribil de greu, practic dragostea
pentru copilul tău e o tema inutilizabilă în literatură
(evit cât pot cuvintul "poezie")
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă."
"E, şi tu acum, chiar aşa, totul de vânzare..."
"Dar sigur că totul de vânzare dacă eşti profesionist" - şi
am tăcut brusc
fiindcă nu credeam asta
şi nu ştiu de ce am spus-o.
Apoi a venit Bogdan şi am plecat la cenaclu.
3
Ioana şi Cri: două fetiţe, două surori.
Fetele mele. Mă pomenesc
că îi spun "Cri" Ioanei şi invers. Cri mai păstrează
panglicile de bumbac care le fuseseră legate la încheietură,
în Maternitate şi care purtau acelaşi număr
cu creion chimic
Când Cri o să aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci?
4
Fetele-s dincolo
Cri îi face baie-n cada de plastic roz
iar Simona se holbează ca la altă minune. Puiul de om
ca o maimuţică mirată bâţâie capul ud. Eu şi Bogdan
stam în bucatarie cu păhăruţele de Havana Club.
- Sunt foarte fericit, îi spun şi simt adrenalina sau ce o fi
invadându-mi faţa şi făcându-mă să lacrimez. (Îmi dau seama
că sunt sentimentaloid, dar stimulat puţin
de romul cubanez, mă simt chiar foarte fericit.)
Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.
- Da, mai Mircione, tocmai mă gândeam
cum îţi ciţeam jurnalul, ce chestie -
doar acum câţiva ani vorbeai doar de singurătate
scriai "Relaţii cu L. (să zicem). Poate iese ceva de aici". Şi uite
acum ai nevastă, copil...
Bogdan, mă gândesc eu, ar fi un tată excelent (poate cam pisălog)...
Mai palavrăgim ceva şi ne cheamă fetele
să vedem pisoiul înfofolit în prosop
zgâindu-se la noi. Ea bea laptele şi adoarme
iar noi (care eram puşti, puşti acum câţiva ani)
trecem în sufragerie şi ne conversăm şi ne tratăm ca oamenii mari.
5
La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc convenţională
(scriu poemul acesta în lipsa unei fotografii)
are deja solduleţe de gagică şi ochi oblici, niţel lenevoşi
nu degeaba maică-sii i se zicea Turcoaica.
Atunci când urlă de foame face pandalii şi istericale
de-ţi vine s-o strângi de gât,
dar e draguţă de obicei şi ne lasă nopţile să dormim.
Creierul ei de aproximativ 500 de grame
va creşte rapid, cel mai rapid dintre toate organele
ca o pasăre într-o colivie de cartilagii
Daca ar creşte continuu şi după adolescenţă
Ioana ar deveni nemuritoare.
Ştiu, acum, când mi-o imaginez (ea se joacă dincolo cu minutele)
ca aşa va fi, că ea nu va muri niciodată.
6
Cu M.M., la "Cartea românească. Apoi în maşina lui
explicându-mi de ce n-am apărut în antologia din Italia "Ştii,
Cugno ăsta... eu i-am dat textele tale... dar nu i-au ieşit..."
Şi alte chestii literare care nu contează aici. Dar apoi-
"Te-ai însurat. Cine te-a păcălit?" Iar din capul meu ieşind un
balonaş
cu trăznete, capete de mort şi sticluţe de otravă.
Când i-am spus că mai degrabă eu am păcălit-o
a schimbat foaia şi a trecut la sfaturi: că e bine că-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
că am nevoie din când în când de o fugă, uite, el
are şansa pendularii asteia...
Fiecare cu şansa lui, îi zic şi cobor la Coada Calului,
apoi o iau pe lângă Inter şi... spre casă.
O găsesc pe Kitty cu Ioana în braţe.
O pup şi ea miaună alintat:
Ia uite! A mâncat 180 de grame!
7
"O inimă de tată! Miracol al paternităţii!"
Aşa să exclami, cititorule, lecturând acestea.
Dar cum dracu să spui într-un poem că-ţi iubeşti fetiţa?
Încearcă, şi-o să vezi ce greu e.
Nici nu există o tradiţie Bucuta cu melodramatismele lui,
cu prunculeţul Iisus şi cam atât. La fel, e atât de penibil să spui
ca-ţii iubeşti nevasta. Şi totuşi poezia-i făcută
ca să-ţi exprimi sentimentele. Găseşte o formă
când nu există nici o formă. Când aproape toată poezia secolului
este decorativă, abstractă.
Dar fetele mele, şi cea mica, şi cea mijlocie
sunt reale, iar ce simt pentru ele (când nu mă enervează prea tare) e
adevărat.
8
Deci, Ioana, iubesc forma turtită a nasului tău
nările tale largi şi gingia de jos
cu două umflături unde vor ieşi dinţii;
Iubesc mica ta pată cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o măslină) şi
nu cred
că din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;
abia aştept să înţelegi ce-ţi spun: vor fi doar cuvinte dragi;
aştept să te poţi bucura de pomul de iarna, de Jucarii,
să ţi se lărgească inima, să-ţi crească părul, capacitatea toracică,
să devii inteligentă, să te joci cu plastilina
să te amorezezi mai târziu
să ne râspunzi obraznic, să ne spui
că "nu ne-ai cerut tu să te facem", şi "ce-aţi făcut voi pentru mine?"
să-ncerci să fugi de-acasă, să te-mbraci la modă
etc., etc., dar la maturitate
să-ncerci să ţii la noi şi să înţelegi mirată că nu e greu deloc
şi când vei avea o fată să-i spui Cristina.
Iar viaţa noastră va trece. ("Aşa de rău mi-a părut
când am trecut de 40 de ani, nici nu pot să va spun, fetelor"
zicea o colega din cancelărie
iar fetele
cam toate de peste 50 se opriră o clipă din discuţia lor despre boli
îngrozitoare, şi una a răspuns resemnată: "Da, a trecut viaţa.
Nici nu-ţi dai seama când trece").
Noi, Cri, as vrea să imbătrânim împreună
s-o ajutăm pe Ioana să trăiască (mă-ntreb ce vremuri va apuca)
Şi să fim prieteni mereu. Să nu ne devenim nesuferiţi
să nu ne încăpăţânăm în certuri.
Să ne fim dragi mereu.
9
Apoi, de mână
să ajungem în faţa unei porţi uriaşe
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
îngeri de granit, cu aripi sparte.
Să batem: Bang! şi să intrăm
pe toboganul de sânge
prin gâtul napircii s-alunecăm,
prin maţele cârtiţei,
prin rădăcinile trandafirului
până în floarea cea galbenă...
Nu ţi-aş da drumul la mână, Cri, nu ţi-aş da drumul
iar dacă poteca se va bifurca
vom împietri acolo, la răscruce
şi vom rămâne acolo în ţara înserării
două statui colosale, Mama şi Tata, de granit cenuşiu.
Fata cu şosete de diamant
zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.
sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are cosiţe
legate cu liţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.
dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.
la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.
ce bine e în pieptul ei!
cerul e albastru ca peruzeaua!
norii sunt de plastilină colorată
cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată
(pe tine poate nu te-a iubit nici o fată...)
aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan
şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan
şi până şi păpădia şi muşeţelul
sunt trase de chinezi, cu penelul.
ce fermecată lume! trec prin seară
taxiuri de cleştar şi scorţişoară
şi printre limuzine se strecoară
fata cu şosete de diamant.
în şoldu-i de sticlă
are o pâclă
de rotiţe dinţate şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc, pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.
