Daca ai curiozitatea sa dai un search pe un motor de cautare cautand povesti de dragoste te va izbi o recurenta a unor tipare care uneori iti par vechi de cand lumea. Exista, cred, intotdeauna o supralicitare, o proiectare a unor calitati pe care celalalt nu le are sau le are la un nivel mult mai mic decat suntem dispusi sa acceptam.
Este dragostea un miracol? Sau este o potrivire a nevoilor partenerilor? Intrebarea pare putin desueta. Cine se mai oboseste astazi sa descopere miracolul din celalalt, sa se minuneze de el ca de-un lucru pretios si rar? In primul rand trebuie sa imi dea ceea ce imi trebuie MIE. Egoismul este intotdeauna forma de existenta cotidiana a relatiilor. Ceea ce nu este un lucru rau. E bine sa nu fim masochisti… e bine insa sa existe si un echilibru in toate.
Atunci cand vorbim despre povesti de dragoste, nu putem sa nu oftam putin, pentru ca cel putin dupa 25 de ani incolo aproape toata lumea si-a trait propriile povesti de dragoste: frumoase, urate, triste, vesele, masochiste, incredibile, cum or fi ele, dar toti am trait “propria telenovela” daca nu “propriile telenovele”. Propria “maaaare” poveste de dragoste.
Care sunt ingredientele unei povesti de dragoste reusite? Se spune ca “It’s better to have loved and lost than never to have loved at all”. Zambesc gandindu-ma la povestile bunicilor din vremuri trecute care incep intotdeauna cu un suras abia schitat (povesti de dragoste carora le zambesc in amintire). Eheeei, da, am trait o poveste de dragoste extraordinara! Si oricat de nefericita, plina de resentimente, certuri, poate batai va fi fost povestea de dragoste, totul devine limpede, se purifica, prin spectrul timpului care le vindeca pe toate. Tot ce ramane este amintirea pastrata ca un odor a unei povesti de dragoste.
De cele mai multe ori povestile de dragoste nu au nimic extraordinar privite din exterior, de unde si senzatia de tipare, de stereotipie. “Un el si-o ea, aceeasi drama”. Suna banal si, la limita ESTE banal. Cu toate astea, pentru cel prins in vraja unei povesti de dragoste lucrurile stau cu totul altfel. El le investeste cu puteri si detalii miraculoase, coincidente inexplicabile, o mana a destinului… Si are tot dreptul sa o faca. E povestea lui. Iubire… Eheeei… iubirea e un cuvant mare, insa sensul lui se modifica de la o persoana la alta fara doar si poate.
De cele mai multe ori iubirea din “scenariul” unei povesti de dragoste este de fapt dependenta. Nevoie acuta de celalalt, de tot ceea ce valideaza el in tine, de felul lui/ei de a-ti spune pe nume (care devine subit muzica sferelor inalte), de felul de a zambi putin trist (si cata noblete e in gestul asta!), de felul in care doarme, in care scrie, in care tine pixul in mana… Zambesc. Respir. Trec mai departe. Iubirea e rareori libertate. Din pacate. Sau nu stiu, poate din fericire.
Povesti de dragoste se scriu de cand lumea, dar sunt povestile iubirii miracol sau dulce obisnuinta?
