You are here: Home Articole Codul Familiei
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Search

eNuntaVoastra

Codul Familiei

Email Imprimare PDF

 

Pentru orice detaliu legal legat de familie, drepturile sotilor, ale copiilor, adoptii, casatorie etc. este bine intotdeauna sa cunosti ceea ce spune legislatia in vigoare, sa iti stii atat drepturile cat si obligatiile ca membru al noii familii pe care urmeaza sa o intemeiezi.

Art. 1. - În România statul ocroteste casatoria si familia; el sprijina, prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei. Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii. Familia are la baza casatoria liber consimtita între soti. În relatiile dintre soti, precum si în exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale. Drepturile parintesti se exercita numai în interesul copiilor.
Art. 2. - Relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca între membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.


TITLUL I - Codul familiei
Casatoria


CAPITOLUL 1 - Codul familiei

Încheierea casatoriei


Art. 3. - Numai casatoria încheiata în fata delegatului de stare civilaı) da nastere drepturilor si obligatiilor de soti prevazute în prezentul cod.
___________
ı) Primarul îndeplineste functia de ofiter de stare civila (art. 44 lit. t) din Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administratiei publice locale (republicata în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996)


Art. 4. - Barbatul se poate casatori numai daca a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai daca a împlinit saisprezece ani. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviinta casatoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviintarea se poate da de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Bucuresti sau al judetului‚) în cuprinsul caruia îsi are domiciliul femeia si numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial.
Art. 5. - Este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita.
Art. 6. - Este oprita casatoria între rudele în linie dreapta, precum si între cele în linie colaterala pâna la al patrulea grad inclusiv. Pentru motive temeinice, casatoria între rudele în linie colaterala de gradul al patrulea poate fi încuviintata de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului Bucuresti sau al judetului‚) în cuprinsul caruia cel care cere aceasta încuviintare îsi are domiciliul.
___________
‚) Consilii locale, Consiliul municipiului Bucuresti, consilii judetene si primarii potrivit Legii administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991.


Art. 7. - Este oprita casatoria:
a) între cel care înfiaza sau ascendentii lui, de o parte, si cel înfiat ori descendentii acestuia, de alta;
b) între copiii celui care înfiaza, de o parte, si cel înfiat sau copiii acestuia, de alta;
c) între cei înfiati de aceeasi persoana. Pentru motive temeinice, casatoria între persoanele prevazute la lit. b) si c) de mai sus poate fi încuviintata potrivit dispozitiilor art. 6 alin. 2.
Art. 8. - În timpul tutelei, casatoria este oprita între tutore si persoana minora ce se afla sub tutela sa.
Art. 9. - Este oprit sa se casatoreasca alienatul mintal, debilul mintal, precum si cel care este lipsit vremelnic de facultatile mintale, cât timp nu are discernamântul faptelor sale.
Art. 10. - Casatoria nu se va încheia daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor. În cazul în care, prin lege speciala, este oprita casatoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.
Art. 11. - Casatoria se încheie în fata delegatului de stare civila al Consiliului popular al comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti ı), în cuprinsul caruia se afla domiciliul sau resedinta oricaruia dintre viitorii soti.
____________
ı) Vezi nota de la articolul 3


Art. 12. - Cei care vor sa se casatoreasca vor face, personal, declaratia de casatorie le serviciul de stare civila la care urmeaza a se încheia casatoria. Daca unul dintre viitorii soti nu se afla în localitatea unde urmeaza a se încheia casatoria, el va putea face declaratia de casatorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civila, care o va transmite, din oficiu si fara întârziere, serviciului de stare civila competent pentru încheierea casatoriei.
Art. 13. - În declaratia de casatorie, viitorii soti vor arata ca nu exista nici o piedica legala la casatorie. Odata cu declaratia de casatorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.
Art. 14. - Orice persoana poate face opunere la casatorie, daca exista o piedica legala ori daca alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite. Opunerea la casatorie se va face numai în scris, cu aratarea dovezilor pe care ea se întemeiaza.
Art. 15. - Delegatul de stare civila va refuza sa constate încheierea casatoriei daca, în temeiul verificarilor ce este dator sa faca, al opunerilor primite sau al informatiilor ce are, gaseste ca cerintele legii nu sunt îndeplinite.
Art. 16. - Casatoria se încheie prin consimtamântul viitorilor soti. Acestia sunt obligati sa fie prezenti, împreuna, în fata delegatului de stare civilaı), la sediul serviciului de stare civila, pentru a-si da consimtamântul personal în mod public. Cu toate acestea, în cazurile aratate de legea speciala, delegatul de stare civilaı) va putea încheia casatoria si în afara sediului serviciului de stare civila, cu respectarea conditiilor prevazute în alin. 1.
___________
ı) Vezi nota de la articolul 3


Art. 17. - Delegatul de stare civilaı), luând consimtamântul viitorilor soti, va întocmi de îndata în registrul actelor de stare civila actul de casatorie, care se semneaza de soti si de delegat.
__________
ı) Vezi nota de la articolul 3


Art. 18. - Casatoria nu poate fi dovedita decât prin certificatul de casatorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civila.




CAPITOLUL 2 - Codul familiei
Nulitatea casatoriei


Art. 19. - Este nula casatoria încheiata cu încalcarea dispozitiilor prevazute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9 si 16.
Art. 20. - Casatoria încheiata împotriva dispozitiilor privitoare la vârsta legala nu va fi declarata nula daca, între timp acela dintre soti care nu avea vârsta ceruta pentru casatorie a împlinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas însarcinata.
Art. 21. - Casatoria poate fi anulata la cererea sotului al carui consimtamânt a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot, prin viclenie sau prin violenta. Anularea casatoriei din aceste cauze poate fi ceruta de cel al carui consimtamânt a fost viciat, în termen de sase luni de la încetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.
Art. 22. - În cazul în care sotul unei persoane declarate moarta s-a recasatorit si, dupa aceasta, hotarârea declarativa de moarte este anulata, casatoria cea noua ramâne valabila. Prima casatorie este desfacuta pe data încheierii noii casatorii.
Art. 23. - Sotul care a fost de buna-credinta la încheierea casatoriei, declarata nula sau anulata, pastreaza, pâna la data când hotarârea instantei judecatoresti ramâne definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila. Declararea nulitatii casatoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îsi pastreaza situatia de copii din casatorie.
Art. 24. - În cazul prevazut în art. 23 alin. 1, cererea de întretinere a sotului de buna-credinta si raporturile patrimoniale dintre barbat si femeie sunt supuse, prin asemanare, dispozitiilor privitoare la divort. Tot astfel, în cazul prevazut în art. 23 alin. 2 se vor aplica, prin asemanare, dispozitiile prevazute la divort, în ce priveste drepturile si obligatiile dintre parinti si copii.


CAPITOLUL 3 - Codul familiei
Efectele casatoriei


Sectiunea I
Drepturile si obligatiile personale ale sotilor


Art. 25. - Barbatul si femeia au drepturi si obligatii egale în casatorie.
Art. 26. - Sotii hotarasc de comun acord în tot ce priveste casatoria.
Art. 27. - La încheierea casatoriei, viitorii soti vor declara, în fata delegatului de stare civilaı), numele pe care s-au învoit sa-l poarte în casatorie.
Sotii pot sa-si pastreze numele lor dinaintea casatoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite.
___________
ı) Vezi nota de la articolul 3


Art. 28. - Sotii sunt obligati sa poarte în timpul casatoriei numele comun declarat. Daca sotii s-au învoit sa poarte în timpul casatoriei un nume comun si l-au declarat la încheierea casatoriei potrivit dispozitiilor art. 27 din codul de fata, fiecare dintre soti nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativa, decât cu consimtamântul celuilalt sot.


Sectiunea a II-a
Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor


Art. 29. - Sotii sunt obligati sa contribuie, în raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei.
Art. 30. - Bunurile dobândite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor. Orice conventie contrara este nula. Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita.
Art. 31. - Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:
a) bunurile dobândite înainte de încheierea casatoriei;
b) bunurile dobândite în timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
e) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;
d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
f) valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.
Art. 32. - Sotii raspund cu bunurile comune pentru:
a) cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune;
b) obligatiile ce au contractat împreuna;
c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru împlinirea nevoilor obisnuite ale casniciei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.
Art. 33. - Bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti. Cu toate acestea, dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sau personal poate cere împartirea bunurilor comune, însa numai în masura necesara pentru acoperirea creantei sale.În acest din urma caz, bunurile atribuite prin împartire fiecarui sot devin proprii.
Art. 34. - Creditorii vor putea urmari si bunurile proprii ale sotilor, însa numai dupa urmarirea bunurilor comune.
Art. 35. - Sotii administreaza si folosesc împreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soti, exercitând singur aceste drepturi este socotit ca are si consimtamântul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate înstraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamântul celuilalt sot.
Art. 36. - La desfacerea casatoriei, bunurile comune se împart între soti, potrivit învoielii acestora. Daca sotii nu se învoiesc asupra împartirii bunurilor comune, va hotarî instanta judecatoreasca. Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împarti prin hotarâre judecatoreasca si în timpul casatoriei. Bunurile astfel împartite devin bunuri proprii. Bunurile neîmpartite, precum si cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.


CAPITOLUL 4 - Codul familiei
Desfacerea casatoriei


Art. 37. - Casatoria înceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei.
Casatoria se poate desface prin divortı).
___________
ı) Art. 37 alin. 2 a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 (M.Of. nr. 177 din 26 iulie 1993)


Art. 38. - Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci când, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. Divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:
a) pâna la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la încheierea casatoriei si
b) nu exista copii minori rezultati din casatorie.
Oricare dintre soti poate cere divortul atunci când starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei. La solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la încredintarea copiilor minori, obligatia de întretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor.
Art. 39. - Casatoria este desfacuta din ziua când hotarârea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila. Fata de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale casatoriei înceteaza de la data când s-a facut mentiune despre hotarârea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data când ei au cunoscut divortul pe alta cale.
Art. 40. - La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot învoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Instanta judecatoreasca va lua act de aceasta învoiala prin hotarârea de divort. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa încuviinteze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soti. Daca nu a intervenit o învoiala sau daca instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea înainte de casatorie.
Art. 41. - Pâna la desfacerea casatoriei în conditiile prevazute de art. 39, sotii îsi datoreaza întretinere. Sotul divortat are dreptul la întretinere, daca se afla în nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite înainte de casatorie, ori în timpul casatoriei; el are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la data desfacerii casatoriei, însa numai daca incapacitatea se datoreaza unei împrejurari în legatura cu casatoria.Întretinerea datorata potrivit dispozitiilor alin. 2 poate fi stabilita pâna la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Aceasta întretinere, împreuna cu întretinerea datorata copiilor, nu va putea depasi jumatate din venitul net din munca al sotului obligat la plata. Când divortul este pronuntat numai din vina unuia dintre soti, acesta nu va beneficia de prevederile alin. 2 si 3 decât timp de un an de la desfacerea casatoriei.În toate cazurile, dreptul la întretinere înceteaza prin recasatorirea sotului îndreptatit sa o primeasca.
Art. 42. - Instanta judecatoreasca va hotarî, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta daca au împlinit vârsta de zece ani, va hotarî pentru fiecare dintre copii, daca va fi încredintat tatalui sau mamei. Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtamântul acestora, sau unor institutii de ocrotire. Totodata, instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala a copiilor.Învoiala parintilor privitoare la încredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost încuviintata de instanta judecatoreasca.
Art. 43. - Parintele divortat, caruia i s-a încredintat copilul, exercita cu privire la aceasta drepturile parintesti. Când copilul a fost încredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i încuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire sociala careia i s-a încredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si îndatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare. Parintele divortat, caruia nu i s-a încredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala.
Art. 44. - În cazul schimbarii împrejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimonialeîntre parintii divortati si copii. Modificarea masurilor luate potrivit dispozitiilor art. 42 alin. 1 si 2 se va face cu paza cerintelor prevazute de acele dispozitii.


TITLUL II - Codul familiei
Rudenia


CAPITOLUL 1 - Codul familiei
Dispozitii generale


Art. 45. - Rudenia este legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colaterala. Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta.
Art. 46. - Gradul de rudenie se stabileste astfel:
a) în linie dreapta, dupa numarul nasterilor; astfel, fiul si tatal sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterala, dupa numarul nasterilor, urcând de la una dintre rude pâna la ascendentul comun si coborând de la acesta pâna la cealalta ruda; astfel fratii sunt rude în gradul al doilea, unchiul si nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea.


CAPITOLUL 2 - Codul familiei
Filiatia


Sectiunea I
Filiatia fata de mama


Art. 47. - Filiatia fata de mama rezulta din faptul nasterii. Ea se dovedeste prin certificatul constatator al nasterii.
Art. 48. - Daca nasterea nu a fost înregistrata în registrul de stare civila ori daca copilul a fost trecut în registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti, mama poate recunoaste pe copil. Recunoasterea se poate face fie prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament. Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
Art. 49. - Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata.
Art. 50. - În cazul în care, din orice împrejurari, dovada filiatiei fata de mama nu se poate face prin certificatul constatator al nasterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, dovada filiatiei fata de mama se poate face în fata instantei judecatoresti prin orice mijloc de proba.
Art. 51. - Copilul nu poate reclama o stare civila contrara aceleia care rezulta din certificatul de nastere si folosirea starii civile conforme cu acest certificat. De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosirea unei stari civile conforme cu certificatul sau de nastere.
Art. 52. - Actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama apartine numai copilului; ea poate fi pornita de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdictie. Dreptul de a porni actiunea pentru a stabili filiatia fata de mama nu trece asupra mostenitorilor copilului;
ei pot continua actiunea pornita de acesta. Actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama poate fi pornita si împotriva mostenitorilor pretinsei
mame. Actiunea nu se prescrie în timpul vietii copilului.


Sectiunea a II-a
Filiatia fata de tata


Art. 53. - Copilul nascut în timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei. Copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca a fost conceput în timpul casatoriei si nasterea a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o
noua casatorie. Dispozitiile art. 51. sunt aplicabile si situatiilor prevazute în prezentul articol.
Art. 54. - Paternitatea poate fi tagaduita, daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului. Actiunea în tagaduirea paternitatii poate fi pornita numai de sot; mostenitorii acestuia pot continua actiunea pornita de el. Daca sotul este pus sub interdictie, actiunea va putea fi pornita de tutore, însa numai cu încuviintarea autoritatii tutelare.În toate cazurile, mama copilului va fi citata.
Art. 55. - Actiunea în tagaduirea paternitatii se prescrie în termen de sase luni de la data când tatal a cunoscut nasterea copilului.În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatal a fost pus sub interdictie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nasterea copilului. Daca actiunea nu a fost pornita de acesta, ea poate fi pornita de tata dupa ce i s-a ridicat interdictia, înlauntrul unui nou termen de sase luni.
Art. 56. - Filiatia fata de tata se stabileste, în afara de cazurile prevazute în art. 53, prin recunoastere sau hotarâre judecatoreasca.
Art. 57. - Copilul conceput si nascut în afara de casatorie poate fi recunoscut de catre tatal sau; dupa moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai daca a lasat descendenti firesti. Recunoasterea se face prin declaratie facuta la serviciul de stare civila, fie odata cu înregistrarea nasterii, fie dupa aceasta data; recunoasterea poate fi facuta si prin înscris autentic sau prin testament. Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
Art. 58. - Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata. Daca recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai.
Art. 59. - Actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se porneste în numele sau de catre mama, chiar daca este minora, ori de reprezentantul lui legal. Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitatii nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornita de acesta. Actiunea în stabilirea paternitatii poate fi pornita si împotriva mostenitorilor pretinsului tata.
Art. 60. - Actiunea de stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita în termen de un an de la nasterea copilului. Daca, în cazul prevazut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din casatorie prin efectul unei hotarâri judecatoresti, termenul de un an pentru pornirea actiunii în stabilirea paternitatii din afara casatoriei va curge de la data când acea hotarâre a ramas definitiva.În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tata ori daca acesta din urma a prestat copiluluiîntretinere, termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii ori a întretinerii.
Art. 61. - Timpul cuprins între a trei sute si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteste de la zi la zi.


Sectiunea a III-a
Situatia legala a copilului


Art. 62. - Copilul din casatorie ia numele de familie comun al parintilor. Daca parintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala parintilor si se va declara, odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotarî, ascultând pe parinti, daca copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.
Art. 63. - Copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarâre judecatoreasca are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.
Art. 64. - Copilul din afara casatoriei dobândeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai întâi stabilita.În cazul în care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da încuviintarea copilului sa poarte numele acestuia din urma.În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelasi timp de ambii parinti, se aplica dispozitiile art. 62 alin. 2.
Art. 65. - Daca filiatia copilului din afara casatoriei este stabilita fata de ambii parinti, încredintarea lui, precum si contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala, se vor hotarî potrivit dispozitiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplica prin asemanare.


CAPITOLUL 3 - Codul familiei
Înfiereaı)


___________
ı) Termenul de "înfiere" din Codul familiei si din orice alte acte normative a fost înlocuit prin termenul"adoptie" prin Legea nr. 48 din 16 iulie 1991 pentru completarea si modificarea unor dispozitii legale privind înfierea (M.Of. nr. 147 din 17 iulie 1991)


Art. 66. - Înfierea se face numai în interesul celui înfiat.
Art. 67. - Numai minorii pot fi înfiati. Cu toate acestea, va putea fi înfiata si persoana majora, care, în timpul minoritatii, a fost crescuta de cel care voieste s-o înfieze.Înfierea între frati este oprita.
Art. 68. - Nu pot înfia decât persoanele majore care îndeplinesc conditiile cerute pentru a fi tutori si care sunt cu cel putin optsprezece ani mai în vârsta decât cei pe care voiesc sa-i înfieze. Pentru motive temeinice, autoritatea tutelara va putea încuviinta înfierea, chiar daca diferenta de vârsta prevazuta în alineatul precedent este mai mica.
Art. 69. - Este oprita înfierea unui copil de catre mai multe persoane, afara de cazul în care ea se face de catre sot si sotie, deodata sau succesiv.
Daca persoana ce voieste sa înfieze este casatorita, va fi necesar si consimtamântul celuilalt sot, afara numai daca acesta este pus sub interdictie, decazut din drepturile parintesti sau, din orice împrejurare, în neputinta de a-si manifesta vointa.
Art. 70. - Pentru încheierea înfierii se cere consimtamântul celui care înfiaza, consimtamântul parintilor celui înfiat, daca acesta este minor, precum si consimtamântul celui înfiat, daca a împlinit vârsta de zece ani. Daca unul dintre parinti este mort, pus sub interdictie, decazut din drepturile parintesti sau, din oriceîmprejurare, în neputinta de a-si manifesta vointa, consimtamântul celuilalt parinte este îndestulator. Daca cel ce urmeaza a fi înfiat este pus sub tutela, va consimti tutorele, iar daca se afla într-o situatie în care este necesara punerea sub tutela aceasta nu a fost înca instituita, autoritatea tutelara va putea încuviinta înfierea, fara a mai fi necesara instituirea tutelei.
Art. 71. - Consimtamântul la înfiere se da fie prin declaratie facuta direct în fata autoritatii tutelare careîncuviinteaza înfierea, fie prin înscris autentic.
Art. 72. - Autoritatea tutelara va putea încuviinta înfierea numai daca va constata ca cel care înfiaza, poate asigura înfiatului o normala dezvoltare fizica si morala, precum si ca înfierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de convietuire sociala.
Art. 73. - Abrogat ‚).
Art. 74. - Abrogat ‚).
___________
‚) Art. 73 si 74 au fost abrogate prin Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (art. 14), republicata în M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1995.


Art. 75. - Înfierea îsi produce efectele de la data încuviintarii ei. De la aceasta data înfiatul are fata de cel care înfiaza drepturile si obligatiile pe care le are copilul din casatorie fata de parintii sai, iar descendentii înfiatului au fata de cel care înfiaza drepturile si obligatiile pe care descendentii copilului din casatorie le au fata de ascendentul acestuia.Înfiatul si descendentii sai pastreaza toate drepturile si obligatiile izvorâte din filiatie fata de parintii firesti si rudele acestora.
Art. 76. - Drepturile si îndatoririle parintesti trec asupra celui care înfiaza.În cazul în care cel care înfiaza este sotul parintelui firesc al înfiatului, drepturile si îndatoririle parintesti apartin celui care înfiaza si parintelui firesc casatorit cu acesta. Daca cel care înfiaza va fi decazut din drepturile parintesti, instanta judecatoreasca, tinând seama de interesele minorului înfiat si ascultându-l si pe acesta, daca a împlinit vârsta de zece ani, va putea fie sa redea parintilor firesti exercitiul drepturilor parintesti, fie sa încredinteze pe minor unei alte persoane, cu consimtamântul acesteia. În acest caz, se aplica dispozitiile art. 104 alin. 3, iar instanta va hotarî si privitor la reprezentarea minorului sau încuviintarea actelor sale, precum si la administrarea bunurilor acestuia.
Art. 77. - Înfierea nu da nastere rudeniei între cel înfiat si rudele celui care înfiaza, în afara de cazul aratat în art. 79.
Art. 78. - Înfiatul dobândeste prin înfiere numelui celui care înfiaza.În cazul în care înfierea se face de catre cei doi soti ori de catre sotul care înfiaza pe copilul celuilalt sot, iar sotii au un nume de familie comun, înfiatul va purta acest nume; daca sotii nu au un nume de familie comun, ei sunt obligati ca, la încuviintarea înfierii, sa declare, potrivit dispozitiilor art. 62. alin. 2, care se aplica prin asemanare, numele de familie pe care înfiatul urmeaza sa-l poarte. Autoritatea tutelaraı) va putea încuviinta ca înfiatul sa continue a purta vechiul sau nume, adaugându-l la cel dobândit prin înfiere.În toate cazurile, decizia de încuviintare a înfierii va arata numele pe care înfiatul urmeaza sa-l poarte.
__________
ı) Primarul conduce serviciile publice locale si asigura functionarea serviciilor de stare civila si de autoritate tutelara, potrivit art. 44 lit. s) din Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991 (republicata în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996).


Art. 79. - La cererea comuna a tuturor celor îndreptatiti sa consimta la înfiere, autoritatea tutelara poate încuviinta înfierea cu toate efectele unei filiatii firesti. De la data când aceasta înfiere îsi produce efectele, înfiatul devine ruda cu rudele celor care înfiaza, ca un copil firesc al acestora din urma, iar drepturile si îndatoririle izvorâte din filiatie între cel înfiat si parintii sai firesti si rudele acestora înceteaza. Cu toate acestea, se aplica între cel înfiat si rudele sale firesti dispozitiile art. 6. Dispozitiile art. 78 alin. 1, 2 si 4 sunt aplicabile si situatiilor prevazute în alineatele precedente.
Serviciul de stare civila va întocmi în registru un nou act de nastere al celui înfiat, în care cei care înfiaza vor fi trecuti ca parinti firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, facându-se pe el mentiune despreîntocmirea celui nou.
Art. 80. - Înfierea, încheiata fara consimtamântul parintilor înfiatului, poate fi desfacuta de instanta judecatoreasca la cererea oricaruia dintre parinti, daca este în interesul copilului ca el sa se întoarca la acestia.În cazul în care înfiatul a împlinit vârsta de zece ani, se va cere si consimtamântul acestuia.
Art. 81. - Înfiatul, parintii firesti ai acestuia, institutiile de ocrotire, autoritatea tutelara si orice organe ale administratiei de stat vor putea cere instantei judecatoresti desfacerea înfierii daca aceasta este în interesul înfiatului.
Art. 82. - Desfacerea înfierii poate fi pronuntata numai dupa ascultarea delegatului autoritatii tutelare.Înfierea se desface pe data când hotarârea judecatoreasca a ramas definitiva.
Art. 83. - La desfacerea înfierii, înfiatul redobândeste vechiul sau nume de familie; instanta judecatoreasca, pentru motive temeinice, va putea însa încuviinta ca înfiatul sa pastreze numele de familie dobândit prin înfiere.
Art. 84. - Odata cu desfacerea înfierii, instanta judecatoreasca va putea obliga pe cel care înfiaza sa plateasca înfiatului o pensie de întretinere, cât timp acesta va fi minor.
Art. 85. - La desfacerea înfierii, daca fostul înfiat este minor, parintii firesti redobândesc drepturile parintesti, afara numai daca instanta judecatoreasca, în interesul minorului, hotaraste instituirea unei tutele.


CAPITOLUL 4 - Codul familiei
Obligatia de întretinere


Art. 86. - Obligatia de întretinere exista între sot si sotie, parinti si copii, cel care înfiaza si înfiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevazute de lege. Are drept la întretinere numai acela care se afla în nevoie, neavând putinta unui câstig din munca, din cauza incapacitatii de a munci. Descendentul, cât timp este minor, are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla.
Art. 87. - Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este obligat sa continue a da întretinere copilului, cât timp acesta este minor, însa numai daca parintii sai firesti au murit, sunt disparuti ori sunt în nevoie. Copilul va putea fi obligat sa dea întretinere celui care l-a întretinut timp de zece ani, astfel cum se arata în alineatul precedent.
Art. 88. - Cel care a luat un copil pentru a-l creste, fara a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligatia sa-l întretina, cât timp copilul este minor, însa numai daca parintii firesti au murit, sunt disparuti ori sunt în nevoie.
Art. 89. - Întretinerea se datoreaza în ordinea urmatoare:
a) sotii îsi datoreaza întretinerea înaintea celorlalti obligati;
b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar, daca sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepartat;
c) cel care înfiaza este obligat la întretinere înaintea parintilor firesti;
d) fratii si surorile îsi datoreaza întretinere dupa parinti, însa înaintea bunicilor.
Art. 90. - În cazul în care mai multe dintre persoanele prevazute în art. 89 sunt obligate sa întretina aceeasi persoana, ele vor contribui la plata întretinerii, proportional cu mijloacele ce au. Daca parintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de urgenta, sa porneasca
actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a platit întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecaruia.
Art. 91. - În cazul în care cel obligat în primul rând la întretinere nu are mijloace îndestulatoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanta judecatoreasca va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere sa o completeze, în ordinea stabilita de art. 89.
Art. 92. - Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinerea tuturor celor care sunt în drept sa i-o ceara, instanta judecatoreasca, tinând seama de nevoile fiecareia dintre aceste persoane, poate hotarî fie ca întretinerea sa se plateasca numai uneia dintre ele, fie ca întretinerea sa se împarta între mai multe sau toate persoanele îndreptatite sa o ceara. În acest caz instanta va hotarî, totodata, modul în care se va împarti întretinerea între persoanele care urmeaza a o primi.
Art. 93. - Obligatia de întretinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani. Instanta judecatoreasca va stabili felul si modalitatile executarii, tinând seama de împrejurari.
Art. 94. - Întretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Instanta judecatoreasca va putea mari sau micsora obligatia de întretinere sau a hotarî, încetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui care da întretinerea sau nevoia celui ce o primeste. Când întretinerea este datorata de parinte sau de cel care înfiaza, ea se stabileste pâna la o patrime din câstigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Art. 95. - Obligatia de întretinere se stinge, în afara de cazul prevazut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptatit la pensia de întretinere.
Art. 96. - Mostenitorul persoanei care a fost obligata la întretinerea unui minor sau care i-a dat întretinerea fara a avea obligatia legala este tinut, în masura valorii bunurilor mostenite, sa continue întretinerea, daca parintii minorului au murit, sunt disparuti sau sunt în nevoie, însa numai cât timp cel întretinut este minor.În cazul în care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidara, fiecare dintre ei contribuind proportional cu valoarea bunurilor mostenite.


TITLUL III ı) - Codul familiei
Ocrotirea celor lipsiti de capacitate, a celor cu capacitate restrânsa si a altor persoane
__________
ı) Potrivit art. 14 din Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (republicata în M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1995), dispozitiile prevazute în capitolul III din Codul familiei se modifica în mod corespunzator prevederilor din aceasta lege.


CAPITOLUL 1 - Codul familiei
Ocrotirea minorului


Sectiunea I
Drepturile si îndatoririle parintilor fata de copii si minori


Art. 97. - Ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori înfiati. Ei exercita drepturile lor parintesti numai în interesul copiilor.
Art. 98. - Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord. Daca unul dintre parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau, din orice împrejurare, se afla în neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti.
Art. 99. - De câte ori se iveste neîntelegere între parinti cu privire la exercitiul drepturilor parintesti, autoritatea tutelara, dupa ce asculta pe parinti, hotaraste, potrivit cu interesul copilului.
Art. 100. - Copilul minor locuieste la parintii sai. Daca parintii nu locuiesc împreuna, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.În caz de neîntelegere între parinti, instanta judecatoreasca, ascultând autoritatea tutelara, precum si pe copil, daca acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, tinând seama de interesele copilului.
Art. 101. - Parintii sunt datori sa îngrijeasca de copil. Ei sunt obligati sa creasca copilul, îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii.
Art. 102. - Autoritatea tutelara ‚) poate da încuviintare copilului, la cererea acestuia, dupa împlinirea vârstei de paisprezece ani, sa-si schimbe felul învataturii ori pregatirii profesionale stabilita de parinti sau sa aiba locuinta pe care o cere desavârsirea învataturii ori pregatirii profesionale.
_________
‚) A se vedea nota de la art. 78 alin. 3.


Art. 103. - Parintii au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoana care îl tine fara drept. Instanta judecatoreasca va respinge cererea, daca înapoierea este contrara intereselor copilului. Acesta va fi ascultat daca a împlinit vârsta de zece ani.
Art. 104. - Abrogat. ı)
___________
ı) Art. 104 a fost abrogat prin Legea nr. 3/1970, publicata în B.Of. nr. 28 din 28 martie 1970.


Art. 105. - Parintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a-l reprezenta în actele civile pâna la data când el împlineste vârsta de paisprezece ani. Dupa împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul exercita singur drepturile si îsi executa tot astfel obligatiile, însa numai cu încuviintarea prealabila a parintilor, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea. Dispozitiile sectiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemanare. Cu toate acestea nu se va întocmi inventarul prevazut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
Art. 106. - Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui în afara de dreptul la mostenire si la întretinere.
Art. 107. - Copilul minor este întretinut de parintii sai. Daca minorul are un venit propriu, care nu este îndestulator, parintii au obligatia sa asigure conditiile necesare pentru cresterea, educarea, învatatura si pregatirea sa profesionala.În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere datorata de parinti minorului, felul si modalitatile executarii precum si contributia fiecaruia dintre parinti, se vor stabili de instanta judecatoreasca cu ascultarea autoritatii tutelare.
Art. 108. - Autoritatea tutelara este obligata sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului în care parintii îsi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului. Delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sunt îngrijiti în ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea, învatatura si pregatirea lor profesionala, în conformitate cu telurile statului, pentru o activitate folositoare colectivitatii; la nevoie, ei vor da îndrumarile necesare.
Art. 109. - Daca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtare abuziva sau prin neglijenta grava în îndeplinirea îndatoririlor de parinte, ori daca educarea, învatatura sau pregatirea profesionala a copilului nu se face în spirit de devotament fata de România, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare, va pronunta decaderea parintelui din drepturile parintesti. Citarea parintilor si a autoritatii tutelare este obligatorie.
Art. 110. - Decaderea din drepturile parintesti nu scuteste pe parinte de îndatorirea de a da întretinere copilului.
Art. 111. - Autoritatea tutelara va îngadui parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai daca, prin asemenea legaturi, cresterea, educarea, învatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi în primejdie.
Art. 112. - Instanta judecatoreasca va reda parintelui decazut din drepturile parintesti exercitiul acestor drepturi, daca au încetat împrejurarile care au dus la decadere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, cresterea, educarea, învatatura, pregatirea profesionala si interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie.


Sectiunea a II-a
Tutela minorului


Art. 113. - În cazul în care ambii parinti fiind morti, necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, disparuti ori declarati morti, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor parinti precum, si în cazul prevazut de art. 85, copilul va fi pus sub tutela.
Art. 114. - Tutela se exercita numai în interesul minorului.
Art. 115. - Au obligatia ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când se afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire parinteasca în cazurile prevazute în art. 113, sa înstiinteze autoritatea tutelara:
a) persoanele apropiate minorului precum si administratorii si locatarii casei în care locuieste minorul;
b) serviciul de stare civila, cu prilejul înregistrarii mortii unei persoane, precum si biroul notarial de stat cu prilejul deschiderii unei mosteniri;
c) instantele judecatoresti, procuratura si politia cu prilejul pronuntarii, luarii sau executarii unor masuri privative de libertate;
d) organele administratiei de stat, organizatiile obstesti, institutiile de ocrotire, precum si orice alta persoana.
Art. 116. - Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunostiintarea acesteia, de catre cei aratati în art. 115.
Art. 117. - Nu poate fi tutore:
a) minorul sau cel pus sub interdictie;
b) cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c) cel caruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotarâre judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari;
d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales deputat;
e) cel care, exercitând o alta tutela, a fost îndepartat din aceasta;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
Când vreuna din împrejurarile aratate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele va fi îndepartat.
Art. 118. - Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina. Cu toate acestea poate refuza sarcina tutelei:
a) cel care are vârsta de saizeci de ani împliniti;
b) femeia însarcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani;
c) cel care creste sau educa doi sau mai multi copii;
d) cel care exercita a alta tutela sau o curatela;
e) cel care, din cauza bolii, a infirmitatii, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplineasca aceasta sarcina. Daca vreuna dintre împrejurarile aratate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele poate cere sa fie înlocuit.
Art. 119. - Autoritatea tutelara va comunica în scris tutorelui numirea sa si va afisa decizia de numire la consiliul popular de la domiciliul minorului. Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicarii.Între timp autoritatea tutelara poate lua masurile provizorii cerute de interesele minorului.
Art. 120. - Tutorele care, fiind în exercitiul atributiilor sale, a cerut înlocuirea este obligat sa-si exercite aceste atributii pâna la rezolvarea cererii sale de înlocuire.
Art. 121. - Tutela este o sarcina gratuita. Cu toate acestea, autoritatea tutelara, tinând seama de munca depusa în administrarea averii si de
starea materiala a minorului si a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneratie, care nu va depasi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurarilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneratie.
Art. 122. - Minorul pus sub tutela locuieste la tutore. Numai cu încuviintarea autoritatii tutelare minorul poate avea o alta locuinta.
Art. 123. - Tutorele are obligatia de a îngriji de minor. El este obligat sa creasca copilul, îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii.
Art. 124. - Tutorele are obligatia de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta în actele civile însa numai pâna la data când acesta împlineste vârsta de paisprezece ani. Dupa împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul îsi exercita drepturile si îsi executa tot astfel obligatiile, însa numai cu încuviintarea prealabila a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
Art. 125. - Dispozitiile art. 102, 103 si 106 se aplica în mod corespunzator si în cazul tutelei.
Art. 126. - Dupa numirea tutorelui si în prezenta acestuia un delegat al autoritatii tutelare va verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila, un inventar, care va fi supus aprobarii autoritatii tutelare. Creantele pe care le au fata de minor tutorele, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui pot fi platite numai cu aprobarea autoritatii tutelare.
Art. 127. - Autoritatea tutelara va stabili suma anuala necesara pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurarilor, aceasta suma. Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acopera din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulatoare, autoritatea tutelara va dispune vânzarea bunurilor minorului. Daca minorul este lipsit de bunuri si nu are parinti sau alte rude care sunt obligati de lege sa-i dea întretinere, autoritatea tutelara va cere Directiei judetene sau a municipiului Bucuresti pentru probleme de munca si ocrotiri sociale ı) sa contribuie la întretinerea lui.
___________
ı) În prezent, Directia de munca si ocrotiri sociale.


Art. 128. - Este oprit sa se încheie acte juridice între tutore, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, de o parte, si minor, de alta.
Art. 129. - Tutorele nu poate, în numele minorului, sa faca donatii si nici sa garanteze obligatia altuia. Tutorele nu poate, fara prealabila încuviintare a autoritatii tutelare, sa faca valabila înstrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa încheie orice alte acte care depasesc dreptul de a administra. Actele facute cu încalcarea dispozitiilor de mai sus sunt anulabile. Cu toate acestea, tutorele poate înstraina, fara prealabila încuviintare a autoritatii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricaciunii, precum si bunurile devenite nefolositoare pentru minor, daca valoarea acestora din urma nu depaseste doua sute cincizeci de lei.
Art. 130. - Autoritatea tutelara va acorda încuviintarea, numai daca actul raspunde unei nevoi sau prezinta un folos neîndoielnic pentru minor. Încuviintarea se va da pentru fiecare act în parte.În caz de vânzare, încuviintarea va arata daca vânzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod.În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se întrebuinteaza sumele de bani obtinute.
Art. 131. - Sumele de bani care întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale, precum si hârtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de pastrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviintarea autoritatii tutelare. Tutorele poate depune si sumele necesare întretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat si vor putea fi ridicate de tutore, fara încuviintarea prevazuta în alineatul precedent.
Art. 132. - Ori de câte ori se ivesc între tutore si minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie sa duca la întocmirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator.
Art. 133. - Minorul care a împlinit vârsta de paisprezece ani încheie actele juridice cu încuviintarea prealabila a tutorelui, iar în cazurile prevazute în art. 132 si 152 lit. c, cu încuviintarea prealabila a curatorului. Daca actul pe care minorul urmeaza sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviintarea autoritatii tutelare, va fi necesara si prealabila încuviintare a acesteia. Minorul nu poate sa faca nici chiar cu încuviintare, donatii si nici sa garanteze obligatia altuia. Actele facute cu încalcarea dispozitiilor de mai sus sunt anulabile.
Art. 134. - Tutorele este dator sa prezinte anual autoritatii tutelare o dare de seama despre modul cum a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia. Darea de seama se va prezenta autoritatii tutelare în termen de treizeci de zile de la sfârsitul anului calendaristic. În afara de darea de seama anuala, tutorele este obligat, la cererea autoritatii tutelare, sa dea oricând dari de seama despre felul cum a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
Art. 135. - Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile facute cu întretinerea acestuia si administrarea bunurilor sale si, daca sunt regulat întocmite si corespund realitatii, va da descarcare tutorelui.
Art. 136. - Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv si continuu asupra modului în care tutorele îsi îndeplineste îndatoririle sale cu privire la minor si bunurile acestuia, dispozitiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile. Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administratiei de stat si institutiilor de ocrotire.
Art. 137. - Felul învataturii sau pregatirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviintarea autoritatii tutelare.
Art. 138. - Minorul, precum si toti cei prevazuti în art. 115, pot face plângere autoritatii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui pagubitoare pentru minor. Tutorele va fi îndepartat daca savârseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu îsi îndeplineste multumitor sarcina.
Art. 139. - Pâna la intrarea în functiune a noului tutore autoritatea tutelara va numi un curator.
Art. 140. - La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult treizeci de zile, sa prezinte autoritatii tutelare o dare de seama generala. El are aceeasi îndatorire si în caz de îndepartare din tutela. Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, dupa caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore.
Art. 141. - Dupa predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descarcare de gestiunea sa. Chiar daca autoritatea tutelara a dat tutorelui descarcare de gestiune, acesta raspunde pentru paguba pricinuita prin culpa sa. Tutorele care înlocuieste pe un alt tutore are obligatia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa.


CAPITOLUL 2 - Codul familiei
Interdictia


Art. 142. - Cel care nu are discernamânt pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie. Pot fi pusi sub interdictie si minorii.
Art. 143. - Interdictia poate fi ceruta de autoritatea tutelara, precum si de toti cei prevazuti în art. 115.
Art. 144. - Interdictia se pronunta de instanta judecatoreasca, cu concluziile procurorului, si îsi produce efectele de la data când hotarârea a ramas definitiva. ind.ac-o Dupa ce a ramas definitiva, hotarârea se va comunica, fara întârziere, de catre instanta judecatoreasca ce a pronuntat-o, instantei locului unde actul de nastere al celui pus sub interdictie a fost înregistrat, spre a fi transcrisa în registrul anume destinat. Când sentinta judecatoriei prin care s-a pronuntat interdictia a fost atacata cu recurs si acesta a fost respins, instanta de recurs va face ea însasi comunicarea prevazuta de acest articol, trimitând în copie dispozitivul sentintei. Incapacitatea celui pus sub interdictie nu va putea fi opusa unui al treilea decât de la data transcrierii hotarârii, afara numai daca cel de-al treilea a cunoscut interdictia pe alta cale. Art. 145. - Hotarârea de punere sub interdictie ramasa definitiva va fi comunicata de instanta judecatoreasca autoritatii tutelare, care va desemna un tutore. De asemenea, hotarârea de punere sub interdictie ramasa definitiva va fi comunicata medicului sef al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului Bucuresti, pentru ca acesta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instructiunilor Ministerului Sanatatii, o supraveghere medicala permanenta.
Art. 146. - În caz de nevoie si pâna la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei si reprezentarea celui a carui interdictie a fost ceruta precum si pentru administrarea bunurilor.
Art. 147. - Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplica si în cazul tutelei celui pus sub interdictie, în masura în care legea nu dispune altfel.
Art. 148. - Tutorele celui pus sub interdictie este în drept sa ceara înlocuirea sa dupa trei ani de la numire.
Art. 149. - Tutorele este dator sa îngrijeasca de cel pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea si a-i îmbunatati conditiile de viata; în acest scop, se vor întrebuinta veniturile si la nevoie toate bunurile celui pus sub interdictie. Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si tinând seama de împrejurari, va hotarî daca cel pus sub interdictie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o institutie sanitara.
Art. 150. - Minorul care la data punerii sub interdictie, se afla sub ocrotirea parintilor, va ramâne sub aceasta ocrotire pâna la data când devine major, fara a i se numi tutore. Dispozitiile art. 149 sunt aplicabile si situatiei prevazute în prezentul alineat. Daca la data când minorul devine major el se afla înca sub interdictie, autoritatea tutelara va numi un tutore.În cazul în care, la data punerii sub interdictie, minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotarî daca fostul tutore al minorului pastreaza sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.
Art. 151. - Daca au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecatoreasca va pronunta, ascultând concluziile procurorului, ridicarea sa. Cererea se va putea face de cel pus sub interdictie, de tutore, precum si de toti cei prevazuti în art. 115. Hotarârea care pronunta ridicarea interdictiei îsi produce efectele de la data când a ramas definitiva. Ea se va comunica, de catre instanta judecatoreasca care a pronuntat-o, instantei locului unde s-a transcris hotarârea de punere sub interdictie, spre a fi de asemenea transcrisa în registrul prevazut de art. 144 si, totodata, spre a se face, în acelasi registru mentiune despre ridicarea interdictiei, pe marginea hotarârii care a pronuntat interdictia.Încetarea dreptului de reprezentare a tutorelui nu va putea fi opusa unui al treilea decât de la data când, potrivit dispozitiilor alineatului precedent, a fost facuta mentiune despre ridicarea interdictiei, afara numai daca cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdictiei pe alta cale.


CAPITOLUL 3 - Codul familiei
Curatela


Art. 152. - În afara de alte cazuri prevazute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:
a) daca, din cauza batrânetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate, personal sa-si administreze bunurile sau sa-si apere interesele în conditii multumitoare si, din motive temeinice, nu-si poate numi un reprezentant;
b) daca din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, desi capabila, nu poate, nici personal, nici prin reprezentanti, sa ia masurile necesare în cazuri a caror rezolvare nu sufera amânare;
c) daca, din cauza bolii sau din alte motive, parintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplineasca un anumit act în numele persoanei ce reprezinta sau ale carei acte le încuviinteaza;
d) daca o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme îndelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar general;
e) daca o persoana a disparut fara a se avea stiri despre ea si nu a lasat un mandatar general.
Art. 153. - În cazurile prevazute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitatii celui pe care curatorul îl reprezinta.
Art. 154. - Curatela se poate institui la cererea celui care urmeaza a fi reprezentat, a sotului sau, a rudelor, a celor aratati în art. 115, precum si a tutorelui, în cazul prevazut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela si din oficiu. Curatela nu se poate institui decât cu consimtamântul celui reprezentat, în afara de cazurile în care consimtamântul nu poate fi dat.
Art. 155. - În cazurile în care se instituie curatela se aplica regulile de la mandat. Autoritatea tutelara poate da instructiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în masura sa o faca.
Art. 156. - Curatorul este în drept sa ceara înlocuirea sa dupa trei ani de la numire.
Art. 157. - Daca au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicata de autoritatea tutelara la cererea curatorului a celui reprezentat, a oricaruia dintre cei prevazuti în art. 115 ori din oficiu.


CAPITOLUL 4 - Codul familiei
Autoritatea tutelaraı)


___________
ı) A se vedea nota de la art. 78.


Art. 158. - Atributiile de autoritate tutelara apartin organelor executive si de dispozitie ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale sau de sector al municipiului Bucuresti‚).
__________
‚) A se vedea nota de la art. 4.


Art. 159. - Autoritatea tutelara competenta este:
a) pentru ocrotirea parinteasca si tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;
b) pentru tutela persoanei pusa sub interdictie, cea de la domiciliul acesteia;
c) pentru curatela prevazuta în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de paisprezece ani;
d) în cazul prevazut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate masurile urgente;
e) pentru curatela prevazuta în art. 152 lit. d sau e, cea de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori celui disparut.
Art. 160. - Deciziile autoritatii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioara, care, potrivit legii, exercita atributiile de îndrumare si control.
Dispozitii finale
Art. 161. - Prezentul cod intra în vigoare la data de 1 februarie 1954.

 

Inapoi la Articole

 

Gabriel Garcia Marquez

Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe vârful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strâns pentru totdeauna. Am învatat ca doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le învat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci când ma vor pune la pastrare în acea cutie eu voi fi murit deja.

Follow us!

Va Recomandam

web & it serices
Soul 2 Soul Soul 2 Soul
The Event, Magazin online pentru evenimentul tau The Event
Targul de Nunti Targul de Nunti

Ultimele Articole

CELE MAI CITITE

OFERTA PUBLICITATE

Cool T-shirt Pentru a accesa Oferta noastra de Publicitate va rugam sa accesati: Oferta Publicitate

FURNIZORI PREMIUM

Firme Premium Aici puteti alege una din firmele PREMIUM pe care vi le recomandam...